LOADING . . . . .
anului-director-scandia-12.html
Flash Page-Flip Home
CMG Romania
Progresiv, iulie-august 2009
13 / 116
07 | 08 :2009
Albalact prevede creteri pentru
pia
a lactatelor
Compania Albalact anticipeaz creteri în categoria lactatelor pentru urmtorul an, într-un context marcat de o consolidare accelerat. Evoluia pieei din România este similar cu evoluia întregii piee europene a lactatelor, caracterizat de preuri mici, consum de baz sczut ca valoare, promoii i lupt pentru spaiul la raft. Consumul la nivelul industriei de FMCG continu s creasc din punct de vedere cantitativ îns valoarea lui este mai mic. Potrivit estimrilor Albalact, oamenii cumpr la fel de multe lactate îns s-au orientat spre produse de baz, ieftine, precum lapte, smântn, unt. În condiiile în care marii productori s-au orientat spre produse lactate mai puin importante ca valoare comparativ cu ali ani, retailerii mizeaz la rândul lor pe promovarea puternic a mrcilor private, contribuind astfel la creterea concurenei în
pia
. ,,Produsele de baz sunt i vor fi segmentele cele mai dinamice în
pia
. Ele au un rol important acum în strategia marilor juctori care s-au desprins deja de restul productorilor cu anse mici de supravieuire", susine Raul Ciurtin, Preedintele Albalact Alba-Iulia. În perioada urmtoare, Albalact va desfura o serie de aciuni ce reflect strategia de adaptare la realitatea pieei - dezvoltarea portofoliului de produse, mrirea portofoliului de clieni în retail i promoii. De asemenea, compania îi va finaliza investiiile, inclusiv pentru modernizarea fabricii Rarul, i va lansa producia de brânzeturi la nivel naional cu produse tradiionale telemea, cacaval, brânz de burduf. Raportul financiar al Albalact pe primul trimestru din 2009 arat o cretere cu 33,6% a cifrei de afaceri fa de aceeai perioad a anului trecut, de la 46.179.551 ron la 61. 699. 558 ron. Profitul înregistrat de Albalact în primele trei luni ale acestui an a crescut cu 249,2% comparativ cu aceeai perioad a anului trecut, de la 836.711 ron la 2.085.122 ron. Compania Albalact Alba Iulia este unul dintre primii cinci productori de lapte i produse lactate din România, având peste 800 de angajai i peste 6000 de acionari.
Farmec, lider în categoria îngrijire facial
Farmec Cluj-Napoca a încheiat primele patru luni ale anului ca lider de
pia
în categoria general a produselor de îngrijire facial, cu o
cot
cantitativ de 30,93% i o
cot
de
pia
valoric de 18,27%. Pe segmentul cremelor de fa, produsele Gerovital, Farmec i Aslavital au însumat o
cot
cantitativ de 26,69%. Pe segmentul demachiantelor, Farmec deine o
cot
cantitativ de 31,99% i o
cot
valoric de 21,27%. Conform rezultatelor Nielsen, în categoria produselor de îngrijire corporal, vânzrile Farmec au înregistrat o cretere cantitativ de 15% i o cretere valoric de 20%, comparativ cu aceeai perioad a anului trecut. Creterea se datoreaz în special rezultatelor înregistrate la cremele de mâini. Brandul Gerovital este lider de
pia
pe segmentul cremelor de fa, deinând o
cot
cantitativ de 12,75%, în timp ce pe segmentul demachiantelor, laptele Doina se menine pe prima poziie, cu o
cot
de
pia
cantitativ de 15,48%. În categoria body care, Farmec este lider de
pia
pe segmentul cremelor de mâini, cu o
cot
cantitativ de 5,40%. Pe toate segmentele, mrcile Farmec au înregistrat rezultate care le plaseaz în topul primelor zece branduri din
pia
. ,,Am avut o politic de vânzri menit s valorifice potenialul contextului economic actual i am ieit pe
pia
cu o serie de produse noi, care au avut performane bune i au antrenat vânzrile întregului portofoliu", a declarat Mihaela Turdean, Director General al Farmec.
magazinul progresiv |
07-08:2009
13
2009-2008-comerul-14.html